28/29 Ianuarie 2013

Între ochii tăi și rază,

Între Dumnezeu și Dor,

Îngerii nu dorm, veghează,…

7 Ianuarie 2013

Citește-mă în liniște de-acum,

Citește-mă, citește-mă cum vrei,…

Vineri, 29 Iunie 2012

Poezia mea de unde vine

Zadarnic mă întrebi, nu pot…

nu plec niciodată singur,

îi şterg de pământ, le scot viermii din orbite,

lustruiesc oasele ca pentru inspecţie armele din rastel.

îi pun într-un cărucior pe cei care-i ştiu, vecinului îi strig să încarce alţii,

să nu rămână vreunul uitat.

dacă ei nu mai pot, nu pot şi pentru tine din decembrie 1989.

nu plec niciodată singur,

sprijin de un copac căruciorul în curtea secţiei de votare.

nu plec niciodată singur la votare,

fac scandal să le fie…

titlu: Deania neagră

autor: Alexandru Petria

editura: Herg Benet, 2011

număr de pagini: 155

27 de licori preparate de Alexandru Petria şi o clientelă bizară la “terasa” Deania neagră.

Sinopsis:

Niciunul dintre personajele pe care le-am întâlnit acolo nu mi-a dat senzaţia de pace interioară. Fiecare cu povestea lui. Fiecare cu drama lui. Bărbaţi…

a ajuns să joace table singur, să bea cu faţa la oglindă,

amanta îi spune la telefon că o doare capul şi

că nu iese din casă,

se gândeşte ce a făcut iliescu când a fost să fie, constantinescu,

îl sufocă ceea ce credea că n-o să-l sufoce,

tăcerea creşte ca alte covoare în cabinet, pe scări, chiar pe aleile grădinii cotroceniului,

bea,

câteodată aude maşina hingherilor cum strânge câinii de pe străzi,

deschide mai tare fereastra ca să audă,

da, s-a…

Oamenii mor. Zidurile cetăţii sfinte rămân în picioare. Tinereţea trece. Poezia rămâne să lupte cu întunericul uitării.   Porţile Troiei se deschid larg. Primul intră stegarul Patterson care înalţă flamura frăţiei deasupra tuturor  pe zidul dinspre nord alături de însemnele celorlalţi luptători care au căutat pământul făgăduinţei. Căpitanul ne ordonă să ne aşezăm câte patru în rând. 

-Troiaaa !

Patterson strigă de pe zid. Intrăm pe poarta cea mare. Nici un zid nu a fost…

Noaptea sfântă ne cheamă la rugăciune. Ploile sunt zăvorâte în labirintul durerii iar Moartea ia locul speranţei în cutia Pandorei. Dumnezeu deschide cerurile iar strămoşii rostesc cuvintele sacre odată cu noi. Albastrul e mai pur ca oricând, focul mai sacru iar iubirea este cu adevărat iubire.

Anul acesta suntem mai puţini camarazi ca oricând. Stăm aliniaţi şi aşteptăm lumina sfântă. Îmbrăcaţi în alb înfruntăm noaptea şi prejudecăţile unor timpuri mutilate de rău. Înainte de…

te-am iubit cu trupul pe cuvinte

m-ai iubit cu umbra

am băut numai cafele tari

în căni de apă

ai băut numai ceai verde şi apă plată

am înjurat şi am dat din mâini revoltat

ai zis că perturb liniştea

mi-am jupuit pielea să-ţi acopăr

inima,

iar inima se rostogoleşte pe stradă,

asfaltul se înmoaie pe unde ajunge,

şi rostogolindu-se devine mai rece, aburită, mai rece,

ciudăţenie pe asfaltul topit,…

După ultimul suflet al iernii

bucuria vindecă,

voci de durere în oase se spală

case cu duhuri…

Plouă de ieri neîncetat. E o ploaie putredă,  sâcâitoare. Hainele se lipesc de piele şi mă simt singur în faţa tristeţii. Drumul e îngrozitor de obositor din cauza faptului că intrăm uneori până aproape de genunchi în ochiuri de apă sau mlaştini mizerabile. Până la locul în care urma să ne întâlnim cu căpeteniile unui trib nu mai e mult. Le zăresc siluetele în preajma unor copaci. Sunt însoţit de preotul nebun şi de Luke Sasstor. Urmează să cumpărăm de la ei provizii pentru căteva zile…

Sasha râde înconjurat de camarazi. Veselia sa ne dă o stare de bine imposibil de explicat. 

-Asta e iubita mea, arată Sasha o poză din care ne priveşte o femeie cu trăsături asiatice. Se numeşte Ildiko Kerekes şi e olandeză. Vă place?

Ne uităm la poză: e murdară de ceva roşu, cred că de sînge.

-Asta pare chinezoaică dă Patterson verdictul. Plus că  poza e plină de sănge. Ai jefuit un mort după ultima luptă şi te lauzi că asiatica asta e iubita ta. Femeia asta nu e…

1. Ce te motivează să scrii?

Petria: Nevoia de-a nu tăcea. Scriu literatură doar atunci când s-a umplut paharul, când simt că m-ar distruge acumulările interioare nerostite într-un text literar. Scriu ca să trăiesc, de fapt. Fiindcă tăcerea m-ar ucide lent. Nu sunt cuvinte mari rostite ca să fie…

în dimineaţa în care a intrat trenul



în gară



moartea a rămas în urmă ca aerul din anvelopa spartă



 

fumam, te aşteptam printre ziare şi navetişti



 

femeie 3 în 1



cu pălăria pe ochi



 

mignonă



cu sâni



însinguraţi de maturitate



 

cât ne-am iubit



cât ţi-o pui cu tipul pe care l-ai cunoscut la serviciu



şi mi-ai explicat pe chat că n-are obligaţii



 

eu am…

Drumul e anevoios. Camionul se strecoară cu greu printre denivelările ,,şoselei''. Un metru la stânga sau la dreapta făcut necugetat poate însemna impotmolirea. Pe marginea drumului e plin de copaci pitici care ne pândesc chinul încremeniţi în uimire. Mergem aşa de jumătate de zi. Mă dor oasele şi simt cum mi se dilată visele de atâta aşteptare. 

Trebuie să ajungem în tabăra refugiaţilor după ce se inoptează. Fiecare dintre noi a primit fotografia unui asiatic pe care trebuie să îl…

Nu-mi vine să cred

suntem tot mai departe...!

Se creează între noi graniţe de înţelegere.

Marcate cu nepăsări…

Încoronarea lui Jean de Brienne a schimbat culoarea deşertului. Oraşul sfânt

a rămas fără umbrele zarafilor.

martorii acestui eveniment au  primit în dar dreptul de a îşi recita poeziile în piaţa publică

şi dintr-o dată Ierusalimul s-a  transformat dintr-un altar

într-o inimă de îndrăgostit.

Guillaume de Chartres a învelit în mantia sa ultimile relicve ale sfinţilor

versurile noilor rugăciuni nu îi spuneau nimic deosebit.

visele…

Aştept o chemare mai puternică decât cea a morţii. Nu ştiu dacă merit să fiu ocrotit de durere. Chiar nu ştiu. Arma e mai caldă ca o rugăciune de seară. Gloanţele mă caută în labirint. Nu văd dincolo de firul ierbii. E o zi de marţi. . .

Porţile micului fort sar în aer. Intrăm în fugă fără să mai aşteptăm ordinele unui ofiţer. Morţii stau grămadă după parapete, rar se poate vedea câte un rănit agitându-se în zadar. Mirosul specific de sânge şi carne arsă al bătăliilor îmi provoacă o…

Soarele s-a rostogolit ca un uriaş semn de pace şi a încălzit trupurile oamenilor ce îşi aşteaptă moartea. Simt cum se topeşte sub mine zăpada. Parcă un vrăjitor nemilos ar fi adus înapoi soarele dintr-un exil nemeritat iar acum totul în jurul său devine deşertăciune.Se simte miros de primăvară iar în păduri mugurii stau gata să plesnească.Doar Moartea e mereu aceeaşi iar privirea ei ne caută necontenit la fiecare întoarcere a clepsidrei. 

E cald. Din trupurile noastre se ridică aburi…